close

Ciroza hepatică

2024-07-03

Ciroza hepatică este o afecțiune a ficatului, în care țesutul sănătos al acestui organ este înlocuit treptat și ireversibil cu zone cicatriciale nefuncționale (țesut fibros).

Cauze și factori de risc pentru ciroza hepatică

Ciroza este stadiul final de evoluție al bolii hepatice. Când ficatul este expus diverselor agresiuni, datorate unor boli, virusuri hepatice, obezitate, consum de alcool, acest organ, prin mecanisme complexe, încearcă să se regenereze. Un astfel de mecanism este fibrogeneza, care înseamnă formarea de țesut hepatic nou; odată cu acest țesut nou, însă, apare și țesutul cicatricial, fibros, nefuncțional, iar când ajunge să fie în exces, funcția hepatică este afectată.

Fibroza și mai apoi ciroza hepatică apar ca urmare a inflamației cronice a ficatului, din cauze diverse:
– hepatite cronice cu virus B și C;
– consum excesiv de alcool;
– steatoză hepatică (ficat gras, de origine nonalcoolică, de obicei la persoanele cu obezitate).

Cauze mai puțin frecvente sunt boli autoimune, afecțiuni genetice, afectări ale ductelor biliare, infecții, hematomacoză, administrarea de medicamente toxice”, explică dr. Raluca Caraivan, medic specialist gastroenterologie în cadrul OCH.

Factorii de risc pentru apariția de ciroză hepatică sunt stilul de viață nesănătos, mai ales consumul abuziv de alcool, administrarea de droguri cu ace nesterile, practicarea sexului cu parteneri multipli, fără protecție, obezitatea, diabetul zaharat.

Ciroza alcoolică

Este acel tip de ciroză hepatică la care se ajunge prin consum exagerat de alcool, pentru perioade lungi de timp. Abuzul de alcool determină acumulare de grăsime la nivelul țesutului hepatic – ficatul se mărește (hepatomegalie).

În stadiile de început nu există simptome, iar dacă se renunță la consumul de alcool, afecțiunea este reversibilă. În etapa a doua, apare hepatita alcoolică, respectiv inflamația ficatului, manifestată prin oboseală, durere de abdomen, icter, febră. În ultima etapă, se instalează ciroza alcoolică, care este ireversibilă”, adaugă dr. Caraivan.

Medicină internă la OCH


Semne și simptome în ciroza hepatică

Pentru o perioadă lungă de timp, ciroza hepatică este asimptomatică, iar manifestările apar când modificările din ficat sunt deja patologice. Aceste simptome se manifestă prin:

• oboseală prelungită;
• stări de greață;
• disconfort abdominal;
• pierderea apetitului;
• pierdere în greutate;
• apariția sângerărilor (de la hemoragii nazale sau gingivale, la echimoze tegumentare și vene în pânză de păianjen);
• apariția icterului (îngălbenirea pielii);
• urină de culoare gălbuie;
• eritem la nivelul palmelor și al membrelor inferioare;
• hipertensiune portală (creșterea presiunii sangvine la nivelul venei porte, ceea ce duce la apariția de varice esofagiene);
• ginecomastie, atrofierea testiculară (la bărbați);
• reducerea libidoului;
• mâncărime cutanată;
• scaune mai deschise la culoare sau cu sânge.

În cazurile severe, apare encefalia hepatică, prin acumularea de toxine la nivel cerebral.

Dislipidemiile - pericolul grăsimilor din sânge


Diagnostic și tratament în ciroza hepatică

Afecțiunea este diagnosticată de medic internist sau gastroenterolog.

Dr. Raluca Caraivan detaliază pașii ce trebuie urmați de pacienți:

Inițial, se face anamneza pacientului și se efectuează un examen fizic. Analizele recomandate sunt cele de laborator (inclusiv teste de hepatita B și C), investigații imagistice (ecografie, CT, elastografie), eventual endoscopie (pentru screeningul de varice esofagiene și/sau gastrice).

Tratamentul vizează reducerea simptomatologiei, a progresului leziunilor hepatice și prevenirea apariției complicațiilor (hipertensiunea portă, accidentele hemoragice, ascita, infecțiile, encefalopatia) și depinde de cauza bolii și de stadiul ei. Pacientul este monitorizat și se prezintă periodic la medic, pentru investigații care să arate progresul bolii. Dacă deteriorarea hepatică este severă, e posibil să fie nevoie de spitalizare.”


Indicațiile generale pentru bolnavii cu ciroză hepatică sunt:

– renunțarea la alcool sau evitarea lui; dacă este nevoie, medicul poate recomanda un tratament pentru dependență;
– scăderea în greutate;
– medicație (pentru controlul hepatitei, pentru tratamentul cirozei dezvoltate pe fondul hepatitei C, pentru diverse infecții, pentru alte cauze și simptome, pentru gestionarea durerilor și mâncărimilor etc.);
– evacuarea lichidului de ascită (prin administrare de diuretice sau prin drenarea lichidului intraabdominal).

Ce sunt hepatitele virale și cum ne ferim de ele


#AducemPerformanțaAcasă

Programați-vă la medic pentru orice problemă medicală, efectuați controale de rutină în mod regulat.

Pentru diagnosticarea, evaluarea și îngrijirea potrivită a oricărei afecțiuni, consultați medicii Ovidius Clinical Hospital.

OCH este cel mai mare și modern spital privat din Sud-Estul României și oferă o gamă completă de servicii medicale, diagnostic rapid, tratament modern și abordare multidisciplinară. Pacienții pot apela la serviciile OCH atât în Spitalul OCH, cât și la Policlinica OCH Constanța, unde vor fi consultați și tratați de medici cu experiență națională și internațională.

Pentru programări și informații, sunați la telefon 0241 480 400.