close

Navigatorul de pacienți OCH – ghid, sprijin și îndrumător, partener de încredere

2024-08-07

Navigarea pacientului sau navigatorul de pacient este un concept vital în îngrijirea pacienților oncologici, oferindu-le acestora ghidare, sprijin și informații, de la diagnostic și până la tratament.

Navigatorul de pacienți este interfața dintre pacient și medic, dintre sistemul medical și pacient, persoana care ajută pacientul oncologic și familia acestuia să înțeleagă boala, care explică pe înțelesul pacientului și aparținătorilor simptomele și pașii medicali necesari sau efectele adverse ale tratamentului, care scurtează calea dintre înțelegerea și acceptarea bolii și începerea tratamentului.

Un navigator de pacienți este o extensie a specialiștilor medicali, persoana care identifică pentru pacient disponibilități pentru investigații și accesul cât mai rapid la specialiștii și tratamentul personalizat necesar, precum și persoana capabilă să ajute la întocmirea dosarelor pentru pregătirea consultațiilor.

Îndrumător empatic pentru pacient

La Ovidius Clinical Hospital, navigator de pacienți este sinonim cu rolul de ghid, sprijin și îndrumător pentru pacientul oncologic și familia sa, fiind acel liant necesar între echipa medicală și persoanele care luptă cu cancerul.

Navigatorul de pacienți cunoaște echipa medicală și sistemul OCH și este alături de pacienți pentru a-i ajuta să depășească anumite bariere de înțelegere, simplificându-le experiența, asigurându-se că au parte de soluțiile medicale necesare. Navigatorul de pacienți este în contact cu echipa multidisciplinară de specialiști OCH și se va ocupa de programări, va direcționa pacientul cu cancer spre investigațiile recomandate, se va asigura că are parte de tratamentul optim și îl va sprijini emoțional, fiind partenerul său de încredere în acest parcurs medical complex pe care îl presupune diagnosticul de cancer. Dacă este nevoie, navigatorul va facilita accesul rapid al pacientului oncologic la toate serviciile de oncologie, radioterapie și conexe.

Traseul Pacientului Oncologic


Începuturile meseriei de navigator de pacienți

Istoria navigării pacientului a început în Statele Unite, unde acest concept a prins contur în anii 1990, când profesorul Harold P. Freeman, chirurg, a încercat să găsească un sistem care să sprijine pacienții defavorizați să aibă acces la diagnosticul și tratamentul potrivit. Așa a luat naștere navigarea de pacient, programul care se adresează pacienților cu leziuni suspecte și îi ghidează și sprijină pe perioada întregului proces, de la diagnosticare, până la finalizarea tratamentului oncologic.

În România, conceptul de navigator de pacienți a început să câștige recunoaștere în rândul comunității medicale în ultimii ani, fiind o profesie validată ca atare din 2016. În prezent, există o nevoie crescândă de navigatori de pacienți în spitalele și centrele medicale din România, mai ales în oncologie. Studiile disponibile indică faptul că navigarea pacienților poate contribui la îmbunătățirea accesului și continuității îngrijirii, oferind paccientului o abordare pentru o mai bună integrare a îngrijirii.

Centrul de Oncologie și Radioterapie OCH


Pacientul cu cancer nu este singur

Conform Organizației Mondiale a Sănătății, programele existente azi de navigare a pacienților se concentrează de obicei pe:

– îngrijirea pacienților cu cancer, unde aceștia sunt ajutați să treacă prin întregul proces de îngrijire, de la prevenire la supraviețuire;
– îngrijirea de tranziție, care se concentrează pe ajutarea pacienților (adesea mai în vârstă) să se deplaseze între diferitele medii (de exemplu, spital și acasă) sau sectoare de asistență (de exemplu, sănătate și asistență socială);
– îngrijirea populațiilor vulnerabile și dezavantajate, cum ar fi migranții, minoritățile etnice, persoanele fără adăpost sau neasigurate, unde pot facilita depistarea precoce a bolilor și accesul la îngrijire.

Oncologie la OCH

Profilul navigatorului de pacienți

Navigatorii de pacienți sunt un exemplu de inovație, un mix de abilități, prin care sunt implementate noi sarcini sau moduri de lucru. Navigatorii provin din medii diferite: pot fi profesioniști din domeniul sănătății, calificați, cum ar fi asistente medicale sau asistenți sociali, sau pot fi persoane laice, instruite, uneori recrutate din comunitatea vizată sau care au determinarea necesară de a îndeplini această sarcină.

Rolurile cheie ale navigatorilor de pacienți depind de aptitudinile și experiența acestora. Sarcinile tipice ar putea include identificarea nevoilor individuale și a barierelor în calea îngrijirii, educarea pacienților și comunităților și conectarea pacienților cu diferite sisteme de îngrijire.

Rolul cheie al navigatorului de pacienți

Importanța navigatorului de pacienți pentru pacientul oncologic

Pentru pacienții oncologici, diagnosticul și tratamentul cancerului pot fi extrem de copleșitoare și confuze. De aceea, rolul unui navigator de pacienți este de o importanță crucială.

Rolul principal al unui navigator de pacient este acela de a furniza pacienților informații clare și accesibile cu privire la opțiunile de tratament prezentate de medici și serviciile medicale disponibile. Navigatorul de pacienți se asigură și de faptul că pacientul are acces rapid, atunci când este necesar, la toate serviciile de oncologie, radioterapie si conexe.

De asemenea, navigatorul de pacienți oferă sprijin emoțional, ajutând pacienții să facă față stresului și anxietății asociate cu diagnosticul de cancer și tratamentul acestuia. Navigatorul poate, de asemenea, să faciliteze comunicarea între pacienți și echipa medicală, asigurându-se că toate întrebările și îngrijorările pacienților primesc răspunsuri utile.

Imagistică oncologică la OCH

#AducemPerformanțaAcasă

La Ovidius Clinical Hospital persoanele cu probleme oncologice accesează un sistem complet de îngrijire, iar rolul navigatorului de pacienți este de a informa și educa pacientul și familia acestuia, de a facilita îngrijirea (prin stabilirea de programări medicale, gestionarea documentației medicale și direcționarea către specialiști sau servicii de sprijin), de a oferi sprijin emoțional permanent.

OCH este cel mai mare și modern spital privat din Sud-Estul României și oferă o gamă completă de servicii medicale, diagnostic rapid, tratament modern și abordare multidisciplinară. Pacienții pot apela la serviciile OCH atât în Spitalul OCH, cât și la Policlinica OCH Constanța, unde vor fi consultați și tratați de medici cu experiență națională și internațională.

Pentru programări și informații la Centrul de Oncologie și Radioterapie, sunați la telefon 0241 480 400.