close

Caz clinic rezolvat prin tratament homeopatic: Alopecia areata la copil

2025-02-14

Alopecia areata, cunoscută în mod popular și sub numele de peladă, provoacă pierderea bruscă a părului în diferite zone ale capului sau corpului și poate afecta persoane de orice vârstă sau sex, cu un impact negativ semnificativ asupra stimei de sine și calității vieții”, explică Ș.L. Dr. Cristina Farcaș, medic specialist medicină internă și homeopatie la OCH.

„Alopecia areată apare atunci când sistemul imunitar atacă în mod eronat foliculii de păr, iar în acest articol o să dezvolt subiectul și o să vă prezint rezolvarea cu succes, prin tratament homeopatic, a unui caz de peladă la copil”, declară Ș.L. Dr. Cristina Farcaș.

Alopecia areata: date generale

· Alopecia areata este o afecțiune autoimună, caracterizată prin pierderea bruscă a părului pe zone bine delimitate, frecvent la nivelul scalpului, cu aspect normal al pielii.

· Această patologie poate afecta orice zonă a corpului acoperită cu păr, inclusiv gene și sprâncene.

· Aproximativ 2% din populația generală poate manifesta alopecia areata la un moment dat de-a lungul vieții, iar un procent de 60% poate dezvolta primele zone alopecice până la 20 de ani.

· Datele statistice indică o prevalență mai mare la fete decât la băieți, dar la băieți a fost remarcată o mai mare rezistență la tratament.

· Alopecia areata dezvoltată în copilărie se asociază în aproximativ 1/3 din cazuri cu dermatita atopică.

· Alopecia areata pediatrică, pe lângă impactul asupra întregului sistem imun, cu implicații pe termen lung asupra sănătății, are ca efect și un impact semnificativ asupra calității vieții copilului (izolarea socială, sentiment de umilință, stimă de sine scăzută, anxietate, stres, depresie), cât și asupra întregii familii.

Alopecia areata: date clinice

Aspectul clinic clasic de alopecia areata prezintă zone cu absența părului, bine delimitate, rotunde sau ovalare. Există descrise și variante de alopecie areata cu aspect neuniform sau difuz, alopecia totalis, alopecia universalis sau localizată (occipital, frontal).

Alopecia areata: rolul stresului emoțional

· Stresul cronic sau traumele psiho-emoționale (pierdere, separare, gelozie, abandon, izolare) sunt frecvent raportate debutului alopeciei areata.

· Pacienții pot prezenta tulburări psiho-emoționale asociate, care întrețin boala (căderea părului).

· Stresul emoțional poate fi un factor declanșator major al alopeciei areata, iar medicamentele homeopatice pot ajuta la echilibrarea emoțională a pacientului.


Alopecia areata și tulburările somatoforme (manifestări fără suport organic)

· În cazul alopeciei areata ca manifestare somatoformă, răspunsul (căderea părului) este declanșat de factori psihologici, fără o bază autoimună clară.

· Simptomele se pot manifesta concomitent cu alte manifestări somatoforme (de exemplu durerea fără cauză organică, oboseala cronică sau tulburările gastrointestinale funcționale).

· Relația dintre sistemul nervos central și cel imunitar este considerată crucială. Stresul emoțional poate influența activarea răspunsului autoimun implicat, declanșarea și întreținerea alopeciei areata, prin axul hipotalamo-hipofizo-corticosuprarenal și eliberarea citokinelor proinflamatorii.

Alopecia areata: tratament convențional alopatic

· Niciun tratament convențional nu modifică evoluția naturală a alopeciei areata.

· Opțiunile pentru alopecia areata la copii includ tratamente selectate în funcție de vârstă/toleranță și se administrează gradual.

· Corticosteroizi topici locali sunt pilonul de bază al tratamentului convențional la copii.

· Varianta injectabilă de corticosteroizi la nivel lezional poate fi luată în considerare la copiii mai mari, iar terapia corticosistemică pe termen scurt poate fi administrată în boala acută cu progresie rapidă.

· Alte terapii topice (minoxidil, ditranol, inhibitori de calcineurină) sau sistemice (tofacitinib, baricitanib și ritlecitanib) nu au aplicabilitate la copii sub 12 ani.


ALOPECIA AREATA ȘI HOMEOPATIA: tratament

· Principiul tratamentului homeopatic pentru alopecia areata este abordarea individualizată cu identificarea manifestărilor clinice subiective și obiective, analiza stării emoționale și mentale a pacientului, factorii genetici, istoricul familial și alte afecțiuni asociate.

· Opțiunea clasică „Așteptați și vedeți” în cazul copiilor mici cu alopecia areata limitată, nu este o opțiune rezonabilă din perspectivă homeopatică și a etio-patogeniei bolii. Un tratament homeopatic abordează alopecia areata astfel încât prin medicamentele homeopatice se influențează și stimulează capacitatea naturală de vindecare a organismului și corectează răspunsul autoimun care provoacă căderea părului, promovând regenerarea foliculilor piloși.

· Alopecia areata și durata tratamentului homeopatic este diferită de la o persoană la alta. În general, vindecarea este un proces gradual, în funcție de severitatea afecțiunii, răspunsul imun, schema terapeutică și răspunsul regenerativ fiziologic al foliculului pilos.

· Regenerarea părului în alopecia areata în timpul tratamentului: începe cu apariția firelor subțiri și depigmentate.

Pe măsură ce foliculul se stabilizează, firele de păr devin mai groase, pigmentate, și capătă aspect normal. Experiența clinică indică primele semne de regenerare în 3-6 luni după inițierea tratamentului. Totuși, succesul final depinde de menținerea tratamentului și reducerea factorilor declanșatori ai bolii.

· Monitorizarea evoluției și ajustarea tratamentului homeopatic pe parcursul evoluției este importantă pentru succesul terapeutic.

Prezentare de caz clinic

În cadrul clinicii OCH a fost tratat homeopatic cu succes cazul unui copil cu alopecia areata:

· copil în vârstă de 2 ani și 3 luni, cu debutul bolii alopecia areata confirmată la vârsta de 7 luni;

· antecedente personale patologice: fără semnificație până la vârsta debutului bolii; pe parcurs enterocolită, SARS-COV2 care intensifică căderea părului, orientând către alopecia totalis;

· până la solicitarea tratamentului homeopatic au fost aplicate tratamente topice locale de stimulare a creșterii părului, fără rezultat;

· în cadrul consultației de specialitate homeopatică, ce a vizat evaluarea clinică, anamnestică, de laborator și psiho-comportamentală, a fost elaborată schema terapeutică homeopatică;

· tratamentul homeopatic a fost administrat secvențial, cu reevaluări periodice (la interval de 2-4 luni) și scheme terapeutice ajustate, corespunzătoare evoluției;

· ajustarea tratamentul homeopatic a vizat corectarea răspunsului imunologic, regenerarea folicului pilos până la apariția firelor noi și, ulterior, de stabilizare a efectului regenerativ;

· intervalul de timp între cele 2 imagini foto,16 luni:

   


#AducemPerformanțaAcasă

Programați-vă la medic pentru orice problemă medicală, efectuați controale de rutină în mod regulat. Pentru diagnosticarea, evaluarea și îngrijirea potrivită a oricărei afecțiuni, consultați medicii Ovidius Clinical Hospital.

OCH este cel mai mare și modern spital privat din Sud-Estul României și oferă o gamă completă de servicii medicale, diagnostic rapid, tratament modern și abordare multidisciplinară. Pacienții pot apela la serviciile OCH atât în Spitalul OCH, cât și la Policlinica OCH Constanța, unde vor fi consultați și tratați de medici cu experiență națională și internațională

Pentru programări și informații, sunați la telefon 0241 480 400.