Lupus este o boală cronică, autoimună, responsabilă pentru afectarea mai multor sisteme ale organismului (articulații, piele, rinichi, inimă, plămâni, creier, celule sangvine), determinând un status proinflamator în corp. Se manifestă prin inflamație, durere și leziuni, adesea febră și oboseală. Afecțiunea este declanșată de o dereglare a sistemului imunitar care are în mod normal rolul de a proteja organismul, dar care nu mai distinge între celulele străine și cele proprii, atacând astfel țesuturile sănătoase ale corpului.
Tipuri de lupus
Există patru tipuri de lupus, identificate în funcție de formele de manifestare și momentul în care boala apare.• lupus eritematos sistemic (LES) – este cel mai des întâlnit tip, afectând mai multe organe, în special rinichii, pielea, inima, sistemul nervos și plămânii. Formele de LES pot varia de la severe la ușoare, iar unele simptome se pot agrava în timp, intrând apoi în perioada de remisie. Este forma cea mai gravă, având manifestări multiple, inclusiv febră, leziuni cutanate, tulburări ale sistemului nervos central, artrită și alte afectări ale organelor.
• lupus discoid (poate provoca erupții cutanate și leziuni permanente cu cicatrici; aproximativ 15-20% dintre cei afectați dezvoltă LES).
• lupus cutanat subacut (provocă o erupție roșie, extinsă, cu aspect solzos pe corp, de obicei în zonele expuse la soare).
• lupus neonatal (este o afecțiune rară care afectează sugarii ale căror mame au anumiți anticorpi autoimuni transmiși prin placentă; aproximativ 50% dintre femeile cu lupus neonatal dezvoltă ulterior forme de lupus).
• lupus indus de medicamente / iatrogen (poate apărea în urma administrării pe termen lung a anumitor medicamente prescrise, inclusiv cele pentru tuberculoză, infecții micotice, terapie anticonvulsivă sau hipertensiune arterială; de obicei, dispare după oprirea tratamentului).
Lupus eritematos sistemic (LES)
Numele de lupus eritematos sistemic (LES) este de la începutul secolului al XX-lea. Termenul „sistemic” indică faptul că această boală afectează organe multiple, prezentând variabilități în patologie, de la caz la caz.„Eritematos” provine din greaca veche și înseamnă „roșu” (aluzie la iritațiile cutanate prezente în această boală). Cuvântul comun pentru toate tipurile existente, „lupus”, descrie forma specifică a erupției care apare pe față, asemănătoare cu marcajele albe de pe capul unui lup, având aspectul unui fluture (roșeața care se întinde de la nas spre obraji, sub zona ochilor).
Statistic, în Europa, aproximativ 1 din 2.500 de persoane sunt diagnosticate cu lupus eritematos sistemic. 15% dintre toți pacienții cu lupus primesc acest diagnostic înainte de a împlini 18 ani; debutul LES este rar înainte de vârsta de 5 ani și relativ puțin frecvent înainte de adolescență. Înainte de perioada pubertății, incidența la băieți este mai ridicată, cu 1 din 5 copii cu lupus eritematos sistemic fiind de sex masculin.
În cazul adulților, femeile aflate în intervalul de vârstă fertilă (15-45 ani) sunt cel mai des afectate, și în această categorie de vârstă, raportul dintre sexul feminin și cel masculin este de 9 la 1.
Cauze și factori de risc în apariția lupusului
Se presupune că există o predispoziție genetică care amplifică susceptibilitatea la dezvoltarea lupusului. În contextul acestei predispoziții, în combinație cu anumiți factori, se poate dezvolta lupus.Printre factori declanșatori se află:
– expunerea directă la soare (raze UV): acest factor de mediu poate contribui la apariția lupusului cutanat (fotosensibilitate) și poate declanșa, de asemenea, un puseu de activitate;
– unele infecții virale;
– tratamentul medicamentos (pentru lupusul indus de medicamente, când tratamentul este întrerupt, manifestările clinice au tendința să dispară);
– nașterea (în cazul unei mame cu lupus, boala poate fi identificată ulterior la copil sub forma de lupus neonatal);
– factori hormonali.
Pe lângă predispoziția genetică și factorii declanșatori, există și factori de risc care plasează anumite categorii de persoane într-un grad mai mare de probabilitate pentru dezvoltarea lupusului:
– sexul (deși lupusul poate apărea atât la femei, cât și la bărbați, incidența este semnificativ mai mare în rândul femeilor – 90% din cazuri);
– vârsta (chiar dacă lupusul poate apărea la orice vârstă, probabilitatea este mai mare între 15 și 45 de ani);
– rasa (statistic, hispanicii, afro-americanii și asiaticii au un risc mai crescut de a dezvolta lupus).
Semne și simptome de lupus
Având în vedere diversitatea vastă a organelor și sistemelor corpului care pot fi afectate de inflamația cronică cauzată de lupus, semnele și simptomele sunt multiple și variate, astfel încât două persoane cu lupus pot prezenta tablouri clinice complet diferite. Această diversitate a manifestărilor clinice este motivul pentru care diagnosticul acestei afecțiuni este dificil. Astfel, pot apărea probleme la nivelul articulațiilor, sistemului nervos, sângelui, pielii, rinichilor, tractului gastro-intestinal, plămânilor, peretelui vaselor de sânge și altor țesuturi și organe.Severitatea simptomatologiei variază de la o persoană la alta, dar, în general, aceasta este de intensitate medie, cu perioade de agravare urmate de reluarea stării generale. Debutul lupusului este, de obicei, semnalat de dureri articulare, oboseală accentuată și erupția (rash) în formă de fluture.
Ce e de făcut pentru diagnosticarea precoce a artritei reumatoide
Dacă se iau în calcul toate semnele și simptomele care pot apărea în lupus, indiferent de organul afectat și de tipul de lupus, se întâlnesc următoarele manifestări:
• dureri musculare și articulare: – simptomele articulare variază de la dureri articulare intermitente (artralgii) la inflamația bruscă în multiple articulații (poliartrita acută) și apar la aproximativ 90% dintre persoanele cu LES, fiind posibil să precede cu ani de zile apariția altor simptome;
• roșeață (eritem / rash) la nivelul pielii – este specific eritemul în formă de fluture, de la nivelul feței (care acoperă pomeții și rădăcina nasului), dar poate apărea oriunde pe piele;
• leziuni la nivelul tegumentelor (gravate de lumina soarelui);
• oboseală accentuată;
• febră;
• alopecie (pierderea părului, în pusee acute);
• dureri în piept și dificultăți la respirație;
• grețuri, diaree, disconfort abdominal;
• sindrom Raynaud (degete reci și amorțite, în urma expunerii la temperaturi scăzute și stres, care își schimbă culoarea, de la alb la roșu și apoi albastru);
• ochi uscați;
• ulcerții la nivelul gurii / nasului;
• tulburari hematologice (anemie, leucopenie, trombocitopenie, coagulare redusă sau exagerată);
• tulburări gastrointestinale (afectarea pancreasului, ficatului, intestinului), renale (pot fi singurul simptom al lupusului), pulmonare (pleurezie, pneumonită) și cardiovasculare (pericardită, miocardită, tulburări de ritm);
• dureri de cap;
• stare psihică alterată (depresie, confuzie);
• avorturi spontane repetate.
De reținut:
Un status inflamator prelungit poate afecta, pe termen lung, buna funcționare a organismului si poate duce la apariția unor complicații (cardiovasculare, neurologice, pulmonare, renale etc.).
Diagnostic de lupus
Diagnosticarea lupusului este dificilă, deoarece semnele și simptomele pot varia considerabil de la o persoană la alta, dar pot varia și de-a lungul timpului și se pot suprapune cu cele ale multor alte boli. Este indicat ca diagnosticarea să se facă de către un medic experimentat în această boală – un medic internist sau un medic reumatolog.Specialistul va analiza tabloul general, respectiv istoric medical, simptome și rezultatele analizelor pentru a pune diagnosticul de lupus.
Colegiul American de Reumatologie a stabilit o serie de criterii de diagnostic clinic și de laborator care să-l ajute pe medic în stabilirea corectă a diagnosticului. Deși nu există un test simplu care să determine dacă o persoană are lupus, mai multe analize de laborator pot ajuta medicul să confirme diagnosticul sau să excludă alte afecțiuni. Cele mai utile analize identifică anumiți anticorpi care sunt adesea prezenți în sângele pacienților cu lupus. Pentru a fi suspectat de lupus eritematos sistemic, un bolnav trebuie să prezinte anticorpi antinucleari (ANA) în sânge (test pozitiv). Totuși , nu este suficient un test ANA pozitiv pentru a fi diagnosticat cu lupus, deși 95-98% dintre pacienți prezintă această caracteristică. Testul anticorpilor antinucleari (ANA) este pozitiv poate fi pozitiv, în titruri foarte mici, și la 10-15% din persoanele sănătoase și la rudele pacienților cu lupus sau la pacienții cu alte boli.
Un test ANA pozitiv va fi coroborat cu cel puțin alte trei caracteristici clinice suplimentare pentru un diagnostic de lupus și va fi completat cu suplimentarea de teste de laborator specifice. În plus, se vor efectua investigații imagistice (radiografie articulară și toracică, CT toracic, ecografie cardiacă, RMN cerebral). În cazurile complicate renal se recomandă biopsie, cu scopul identificării tipului de patologie renală.
Tratament în lupus
Lupusul este o boală cronică, cu manifestări clinice care pot varia în intensitate de-a lungul timpului, dar care nu dispar complet niciodată. Scopul tratamentelor disponibile este să scadă nivelul inflamației din corp, să ușureze simptomatologia și să reducă șansele apariției complicațiilor. Astfel, opțiunile terapeutice se implementează cu scopul îmbunătățirii calității vieții.După ce pacientul este diagnosticat, medicul care va coordona îngrijirea este internistul sau reumatologul, care se va ocupa în special de afectarea articulară. Abordarea pacientului cu lupus este însă multidisciplinară; din echipa medicală vor face parte și alți specialiști, precum nefrologul (în caz de afectare renală), hematologul (afectare hematologică), dermatologul (afectare cutanată), neurologul (afectarea sistemului nervos), cardiologul (afectare cardiacă și la nivelul vaselor de sânge), endocrinologul (afectarea glandelor), pneumologul (afectare pulmonară) etc.
Administrarea tratamentului se realizează ținând cont de anumite variabile: gradul de severitate al simptomatologiei, prezența sau absența complicatiilor, vârsta, organul/organele afectate, schema terapeutică din antecedent, starea de sănătate per total, istoricul medical personal patologic, balanța dintre riscuri și beneficii.
Medicul curant va alege schema optimă, adaptată nevoilor fiecărei persoane în parte. Totodată, planul de tratament poate fi modificat pe parcurs, în funcție de evoluție și nevoi. Fiind o boală cronică, lupusul trebuie urmărit și evaluat periodic.
Recuperare și reabilitare medicală
#AducemPerformanțaAcasă
Programați-vă la medic pentru orice problemă de sănătate și efectuați controale de rutină în mod regulat. Pentru diagnosticarea și îngrijirea adecvată a oricărei afecțiuni, adresați-vă medicilor Ovidius Clinical Hospital.La OCH Constanța, pacienții cu lupus beneficiază de o abordare multidisciplinară, bazată pe investigații avansate, tratament personalizat și monitorizare medicală continuă, în condiții de siguranță maximă.
OCH este cel mai mare și modern spital privat din Sud-Estul României, oferind servicii medicale integrate și acces la specialiști cu experiență națională și internațională, atât în Spitalul OCH, cât și în Policlinica OCH Constanța.
Pentru programări și informații, sunați la telefon 0241 480 400.